Responsabilitatea parintilor pentru educatia copiilor
Dumnezeu a dat primilor zidiți, lui Adam și Evei, marea binecuvântare de a deveni împreună-creatori cu El. În continuare părinţii, bunicii, etc. sunt şi ei împreună-creatori cu Dumnezeu, pentru că dăruiesc trupul.
Continuă să citești
Viata de apoi exista - o dovada
Iată un caz: unui prieten i-a murit soția. Această tragedie l-a afectat foarte mult, era foarte deprimat, și era foarte supărat pe Dumnezeu. În care oricum nu credea.
Într-o noapte a avut un vis special. A apărut soția lui, care tăcea zâmbind...
Continuă să citești
Infranarea in viata de casatorie
De mic copil aveam mare evlavie la Sfinţii
Ioachim şi Ana. Chiar am spus cuiva, că atunci când
mă vor face călugăr, aş vrea să-mi pună numele de
Ioachim. Cât de mult le datorăm!
Continuă să citești
Vina si dreptatea parintilor
Nu mâncau niciodată acasă. După ce
terminau serviciul unul mânca la un restaurant,
celălalt la altul, apoi luau câteva sandwich-uri pentru
copii. Iar sărmanii copii, atunci când se întorceau
părinţii lor acasă, se duceau şi căutau prin buzunare şi
prin genţi să vadă ce le-au adus să mănânce. Sufereau
o mare dramă.
Continuă să citești
Troitele si traditii legate de ele
,,Oamenii ne povesteau că lăsau şi pâine, şi brânză, uneori fructe. Noi am găsit găleţi cu apă, căni şi fântâni. Am găsit troiţe din 50 în 50 de metri, dar şi în interiorul gospodăriei, fixând limitele acesteia
undeva, între garduri. Găseam de cele mai multe ori troiţa ca un fel de chivot al casei, un fel de machetă a acesteia'
Continuă să citești
Jertfele Manastirii Barsana
În locurile ce împresoară mănăstirea, sătenii spun că cei ce au lucrat la construcția mănăstirii au plătit pentru aceasta.
Continuă să citești
Pastrarea Credintei
În lumea de azi este greu pentru un bun creștin să întemeieze o familie, iar proiectul Cetatea Creștină își propune să vină în ajutorul acestor oameni, bunii creștini. Și cu Dumnezeu de partea noastră vom reuși!
Continuă să citești
Inceputul cel bun al vietii de familie
Părinte, un oarecare tânăr, ce s-a hotărât pentru viața de familie, m-a întrebat cum o poate începe corect.
Continuă să citești
5 idei pentru o prima intalnire
Ce este Jenga? Jenga este doar un joc, dar vă dă ocazia de a sta liniștiți într-o anticafenea și a face ceva relaxant și distractiv împreună.
Continuă să citești
Sa-i ajutam pe tineri sa-si urmeze chemarea lor
Fiecare om are chemarea lui. Bunul Dumnezeu 1-a făcut
pe om liber. Are nobleţe şi respectă libertatea omului,
lăsând liber pe fiecare să urmeze calea care îl odihneşte.
Continuă să citești
Anturajele ii influenteaza foarte mult pe copii
Părinte, cum se face că un tânăr care de mic a
trăit duhovniceşte şi a avut mărime de suflet ajunge în
situaţia de a apuca pe căi cu totul greşite?
Continuă să citești
6 Trasaturi Feminine care Infrumuseteaza Viata de Cuplu
Își ajută și susține bărbatul. Așa cum mâna dreaptă și mâna stângă
lucrează împreună când sculptorul sculptează piatra, așa și soțul și
soția se armonizează împreună. Femeia are darul de a-și sprijini
bărbatul, iar susținerea din partea ei este un ingredient principal în
rețeta succesului unui bărbat.
Continuă să citești
Cancerul natiunilor si vindecarea
De peste 2000 de ani neamul românesc a existat ca o uniune de familii. Familia a fost mereu celula societății. Acea familie căreia i se spune "familia tradițională".
Întrebarea e: poate există o familie altfel decât cea tradițională?
Continuă să citești
Povestea proiectului Cetatea Crestina
Un proiect de familie, creat pentru a-i ajuta pe alții să-și întemeieze ei înșiși o familie. O activitate tată-fiu, realizată la început acum 15 ani și reluată astăzi sub forma unei aplicații mobile.
Continuă să citești
Aspecte importante in alegerea sotului
În afară de atracția fizică - care este primordiala in consacrarea căsătoriei - mai sunt câteva aspecte
foarte importante, dar neglijate de cei mai mulți.
Acestea sunt: fumatul, educația, stilul îmbrăcării, si multe altele...
Continuă să citești
Dragostea dintre soti
Pentru a trăi în chip
armonios soţii trebuie din început să pună ca temelie
a vieţii lor dragostea, dragostea cea scumpă, care se
află în nobleţea duhovnicească, în jertfirea de sine şi
nu în dragostea cea mincinoasă...
Continuă să citești
Sotia credincioasa
Această mamă a fost o eroină. A băut ea toate
otrăvurile, numai ca să nu i se destrame familia şi să
nu i se amărască copiii, a ştiut să ţină corect cârma
familiei, 1-a mântuit şi pe bărbatul ei, agonisindu-şi
pentru...
Continuă să citești
Cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur la Invierea Domnului
Inainte de Sfanta Liturghie din noaptea Sfintelor Pasti se citeste cuvantul de invatatura al Sfantului Ioan Gura de Aur:
Continuă să citești
Cum poti face fata unuia care este nervos
Prin răbdare. Şi dacă nu ai?
Mergi şi cumpără! Se vinde la super-market... Ascultaţi, atunci când celălalt este mânios, orice i-ai
spune nu poţi face nimic. Este mai bine ca în clipa
aceea să taci şi să te rogi...
Continuă să citești
De ce e o aplicatie cu bani? Credeam ca pentru crestini e gratis?
Pe scurt, răspunsurile sunt acestea:
Să filtreze pe nechemați.
Să acopere cheltuieli de administrare...
Continuă să citești
Scurta istorie a metodelor de cautare pentru un partener potrivit
Hai să enumerăm câteva tipuri de dating care au existat în trecut, și care încă se
mai practică. Un mod pașnic - Hora din sat. În fiecare sat se organizau periodic hore, în
scopul de a facilita întâlniri...
Continuă să citești
Cum sa iti faci un profil cat mai detaliat pe un site crestin de matrimoniale
Fiind pe un site creștin de
matrimoniale, foarte important pentru reușita noastră este crearea
unui profil autentic, care să ne descrie cât mai bine calitățile și să-l
facă pe cel care citește, dornic de a ne cunoaște.
Continuă să citești
Cum sa il alegi pe EL
Aveam 25 de ani cand l-am cunoscut pe sotul meu, si eram in Biserica de la 18 ani, si totusi nu reusisem sa gasesc pe cel potrivit. Faceam parte din diverse grupuri, mergeam la biserica in fiecare
duminica, insa cautarile mele erau soldate mai degraba cu esec. Ma gandeam ca poate eu sunt de vina si am asteptari prea mari.
Continuă să citești
Sarbatoarea opt Martie
Eu cred ca barbatii adevarati iubesc femeile tot anul, nu doar la 8 martie, iar femeile adevarate stiu sa iubeasca si sa fie iubite la fel de mult si pe 7 si pe 9 sau 20 martie, nu doar o zi in an.
Continuă să citești
Familiile cu multi copii
Dumnezeu iubeşte şi poartă de grijă mai mult de
perechile care au mulţi copii. într-o familie mare se
pricinuiesc copiilor mai multe prilejuri ca ei să se dezvolte normal...
Continuă să citești
Rolul mamei in educatia copiilor
Nu ajunge să iubească cineva pe altul, ci trebuie
să-1 iubească mai mult decât pe sine. Mama îşi iubeşte
copiii mai mult decât pe ea însăşi...
Continuă să citești
Respectul intre soti
Dumnezeu pe toate le-a rânduit cu înţelepciune. Pe
bărbat 1-a înzestrat cu un fel de harisme, iar pe femeie
cu un alt fel.
Continuă să citești
Inceputul cel bun al vietii familiale
Părinte, un oarecare tânăr, ce s-a hotărât pentru viaţa de familie, m-a întrebat cum o poate începe corect.
Continuă să citești